Atacantul echipei Universitatea Craiova, Florin Costea, a fost externat, joi, din spitalul Sf. Ioan din București, unde a fost internat aproximativ o săptămână și jumătate și a fost operat la genunchiul stâng.
„Florin va susține pe viitor un program de recuperare cu exerciții specifice, recomandate de medici, iar săptămâna viitoare va reveni în capitală pentru analize. Doctorii i-au urat la plecare doar sănătate, acum, totul depinde de recuperare. El va sta aproximativ o lună și jumătate în țară, după care probabil va pleca în străinătate, pentru a continua recuperarea. Acum, va merge acasă, la Vâlcea„, a declarat team-managerul Universității Craiova, Silvian Cristescu.
Florin Costea a spus că se simte bine. „Într-adevăr, doctorii mi-au spus că acum totul depinde de recuperare. Am un aparat special cu care trebuie să lucrez și un program de exerciții. Momentan, fac recuperare în țară, pentru că mai trebuie să mai merg la București pentru controale, dar probabil o să merg în afara țării„, a menționat el.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER